Evenimentul se desfășoară în jurul proiectelor studenților din anul I, în cadrul temei Structură / Spaţiu (plan structural) . Inițiată de Departamentul “Introducere în Proiectarea de Arhitectură” al Ion Mincu University of Architecture and Urbanism și sprijinită de MATER, expoziția se dorește a fi un pas în afara “zidurilor” Universității, în încercarea de a deschide noi căi de dialog între cei implicați în educația de arhitectură, îndrumători sau studenți, și publicul larg.

Pornind de la tema unui pavilion expozițional, proiectele explorează relațiile dintre materie, structură și spațiu, reîntorcându-se la fundamentele arhitecturii. Având posibilitatea de a alege între piatră, cărămidă și beton, studenții au analizat materia în forma ei brută, prelucrarea ei, capacitatea portantă a materialului, mijloacele proprii de punere în operă și calitățile lui expresive și senzoriale. Atmosfera spațiilor create s-a născut tocmai din această înțelegere în profunzime a materialului.

Joi 22 februarie – Deschidere expoziție
10:00 – 14:00 – Prezentări
> Ana Maria Goilav – Despre cărămidă
> Francoise Pamfil – 10 ani-case din România

Joi 1 martie – conferință
11:00 – 14:00
> Șerban Sturdza – Gânduri despre locuire

*expoziția râmâne deschisă de joi 22 februarie până joi 1 martie

 

English