Imaginează. Combină. Implică-te
Instalația își propune să genereze un proces participativ pe tema constructului european și să dese(m)neze un spațiu de dialog în care vizitatorii își pot imagina și își pot exprima părerile și dorințele cu privire la Uniunea Europeană, îmbinând concepte și teme precum cultura, mediul, puterea și cetățenia, în relație cu valori precum grija, visarea, negocierea, comunicarea.
Vizitatorii sunt invitați să reprezinte și să compună propriul construct european prin intermediul metodologiei puse la dispoziție de către artiști sub forma unui joc, dar și să intre într-un dialog conceptual cu viziunile și compozițiile realizate în cadrul Bienalei Internaționale de Design de la Saint-Étienne, care are loc în aceeași perioadă.
Conceptul expozițional a fost dezvoltat de către Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca împreună cu Școala Superioară de Artă și Design din Saint-Étienne (Franța) și a fost prezentat pentru prima dată în contextul EuroFabrique (Grand Palais Éphémère, Paris, 2022).
[ ENGLISH ]
Parliamentary Ground
Imagine. Combine. Engage
The installation aims to generate a participatory process on the European construct and to create a space for dialogue in which visitors can imagine and express their views and wishes on the European Union construct by combining themes such as culture, environment, power and citizenship, in relation to values such as care, dreaming, negotiation or communication.
Visitors are invited to represent and compose their own European construct through the methodology provided by the artists in the form of a game, but also to enter into a conceptual dialogue with the visions and compositions made at the Saint-Étienne International Design Biennale, which takes place in the same period.
The exhibition concept was developed by the University of Art and Design in Cluj Napoca together with the Higher School of Art and Design in Saint-Étienne (France) and was presented for the first time in the context of EuroFabrique (Grand Palais Éphémère, Paris, 2022).

Licitația începe de la 100 lei și va avea loc până pe 6 martie la ora 11.00.








