Arhitecții Inovării – accelerator de business pentru studenții la arhitectură

arhitectii-inovarii-articol

Studenții, masteranzii și doctoranzii de la arhitectură și specialități conexe au la dispoziție o oportunitate de dezvoltare antreprenorială special concepută pentru ei. Acceleratorul de afaceri „Arhitecții Inovării”, demarat la începutul anului 2022, oferă celor interesați să pornească pe drumul antreprenoriatului atât know-how de business, cât și suport și finanțare nerambursabilă pentru pornirea unei afaceri.

Derulat de fonduri-structurale.ro, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Asociația Nod Makerspace, „Arhitecții Inovării” a deschis înscrierile pentru participarea la prima etapă importantă a proiectului: cursurile de formare antreprenorială.

Peste 340 de studenți sunt așteptați să se înscrie în proiect, iar urmare a selectării vor putea participa în perioada februarie-aprilie 2022 la curs de antreprenoriat gratuit, livrat în format online și certificat național.

Cursul este gândit să asigure familiarizarea tinerilor cu mediul antreprenorial și să îi sprijine atât cu noțiuni teoretice, cât și cu aplicații practice sub îndrumarea formatorilor pentru a înțelege principalele concepte legate de pornirea și derularea unei afaceri, dar și să își așeze ideile într-un plan de afaceri.

După încheierea cursurilor, va fi organizată o competiție de planuri de afaceri prin care 26 de afaceri vor fi selectate, iar studenții care le-au propus vor beneficia de mentorat, consiliere și alte activități suport suplimentare, dar și de finanțare nerambursabilă de până la 60.000 de euro pentru pornirea afacerii.

Pot aplica în cadrul proiectului „Arhitecții Inovării” persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • sunt înmatriculate într-o instituție de învățământ superior (cel puțin anul II de studii de licență) la arhitectură sau specialități conexe (ex. arhitectură de interior, design de produs, mobilier și amenajări interioare);
  • doresc să înființeze o afacere în regiunile mai puțin dezvoltate ale României (Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est);
  • au idei de afaceri ce vizează sectoarele economice cu potențial competitiv, cu accent pe industriile cultural-creative și activitățile profesionale (arhitectură, proiectare etc.);
  • nu au mai urmat un curs de „Competențe Antreprenoriale” finanțat din fonduri nerambursabile.

Pentru mai multe detalii despre oportunitățile oferite de „Arhitecții Inovării” și pentru înscrieri invităm studenții să acceseze pagina https://www.fonduri-structurale.ro/arhitectii-inovarii

***

Proiectul „Arhitecții Inovării” (POCU/829/6/13/142130) este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman în cadrul liniei de finanțare „Innotech Student”.

Proiectul este implementat de fonduri-structurale.ro (Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG) în calitate de Beneficiar împreună cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Asociația Nod Makerspace în calitate de parteneri.

Arhitecții Inovării are o durată de 24 de luni, implementându-se în perioada 31 decembrie 2021 – 30 decembrie 2023.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 9.686.360,68 lei, din care 9.582.301,99 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă, iar 104.058,69 lei contribuția proprie eligibilă a Beneficiarului și Partenerilor.

ÎNSCRIE-TE LA CURSUL DE RĂSINĂ

Costul este de 800 lei

ÎNSCRIE-TE LA CURSUL DE CERAMICĂ

Costul este de 600 lei

Licitație pentru aranjamente florale

28 aranjamente florale disponibile

Licitația începe de la 100 lei și va avea loc până pe 6 martie la ora 11.00.

Iar ce face această licitație cu adevărat specială este povestea din spatele fiecărei flori: sprijinirea mamelor singure să își găsească un drum nou în viață, să învețe și să crească alături de noi.

Vrei să vizitezi spațiile
Nod Makerspace?

Trimite-ne
un mesaj!

Descarcă
Broșura

Suntem aici să te ajutăm

Vrei să organizezi un eveniment la
Nod Makerspace?

Trimite-ne
un mesaj!